Ciocolata. Ciocolata cu alune si ambalaj verde. Asta era ce-i placea cel mai mult, un lucru banal. Nu era printre singurele, eu eram al doilea lucru banal care ii placea si n-am sa zic binecunoscuta replica “nici eu nu stiu de ce” fiindca oarecum am o vaga idee de statura mea impunatoare.
Problema cu oamenii impunatori si care te privesc fix in ochi e ca undeva cu ecou, in ei, se aud caramizi prabusindu-se. Dinamita. TNT. Dar normal, doar nu suntem prosti sa recunoastem ca cel mai cunoscut nume e “femeia”.
Scriu asta pentru tine, stiu ca nu m-ai iertat si n-o sa ma ierti niciodata si stiu ca tu vezi doar ce-ti arat. Un munte de om, de neclintit, fara sa stii ce se aude in spate. Fara sa stii victimele razboiului si cate bandaje am schimbat. Nu vreau sa ma crezi slab asa ca n-am sa mai rostesc niciodata cat de rau imi pare si nici in gesturi n-o voi arata. Nici eu nu stiam ca nu stii ce inseamna iertarea, chiar nu stiam, mereu am crezut ca esti buna. Ca intelegi. Ca esti puternica si curajoasa si ca tii la mine asa cum am tinut eu la tine cand ti-am zis ce s-a intamplat. As putea sa mor maine si ai da o lacrima sau doua, ca asa ti-e sufletul, dar asa ai face si pentru un amarat care doarme in cartoane pe strada.
A mai cazut o caramida. Si stalpii mei de rezistenta sunt scosi la examen in fata tablei, unde ni se afiseaza trecutul. Sunt obisnuit sa revad tot ce am gresit, sa regret over and over again ca nu te-am apreciat si ca te-am pierdut. Asta e, femeie. Si tu ai gresit si o sa gresesti si o sa fii scoasa la tabla.
Sa vedem atunci cine o sa treaca examenul. Am mai multe lectii la activ si indraznesc sa fiu mandru si sa ignor minele care se declanseaza cu zi ce trece, le auzi? N-ai cum, tu crezi ca sunt de piatra. Diamonds in the sky. Si sunt, iubito, sunt pentru tine.
Un nepasator, un nesimtit, lua-m-ar dracu. Cum zici tu.