Am pornit anul ăsta cu multe speranțe și planuri și cu obiective clare în minte: să cresc, să învăț și să lupt. Nimeni nu mi-a zis cum va fi creșterea asta, procesul de învățare și luptele, iar imaginația mea a fost departe de realitate. Cu toate astea, pot sa zic că mi-am îndeplinit obiectivele și ăsta e un lucru foarte bun până la urmă.
Am crescut cât alții nu cresc în dublul vârstei mele. Am învățat o groază de lucruri în primul rând despre mine și în al doilea rând despre ceilalți oameni din jurul meu.
Am vreo 16 lecții importante scrise efectiv cu care plec din anul ăsta. Unele sună ca niște quote-uri idioate inspiraționale pe Facebook de care aș fi râs în alte vremuri. Acum nu mai râd fiindcă înțeleg mult mai bine importanța lor și cât de greu e uneori să le respecți. De exemplu, mereu auzeam chestii de genul ”be yourself” sau ”do you, boo” (haha, știu, wtf!?) și mi se părea simplu, ca și când ar veni firesc. Dar nu a venit niciodată firesc și nu vine firesc să ”do you, boo” când societatea îți judecă fiecare suflu. Secretul în a îndeplini acest superb sfat stă în doza de ignoranță pe care trebuie să o ai.
Dacă ar fi să descriu 2015 cu un singur cuvânt ar fi cu unul în engleză, pentru că în română ”provocator” are alte conotații decât challenging. Fiecare lună, din ianuarie și până acum, în decembrie, a venit cu noi provocări. Care mai de care mai sucite, care mai de care mai imprevizibile, care mai de care să îmi testeze limitele, dar nu într-atât de rele încât să mă doboare cu totul. Și o altă lecție la care mă gândesc des e că întotdeauna se poate mai rău. Oh hell, chiar așa e și după toate provocările de anul ăsta, inclusiv provocările din ultimele 4-5 zile, chiar mă simt un om… noroc aș zice. Intru în 2016 cu altă mentalitate și cu alte obiective (pe care sper sa le îndeplinesc mai ușor) mult mai mișto, mai aproape de felul meu de a fi.
Și-s recunoscătoare pentru tot ce am și ce nu am. Pentru că am așa multe, așa mulți super oameni pe lângă mine și familia, care e toată lumea mea, iar în ceea ce privește ce nu am… E mereu un motiv acolo pentru care nu ai niște lucruri și nu mă îndoiesc nicio clipă de asta, până la urmă zic bine merci că nu am niște lucruri. Fuck yeah.
Pentru 2016 îmi doresc pe jumate același lucru pe care mi l-am dorit și în 2014 pentru anul care urma și anume: sa fim sanatosi si sa avem liniste, asta mi se pare esențial. Am mai scris anul trecut despre cum îmi doresc să îmi înving temerile, să îmi asum riscuri și să privesc mai puțin înapoi… Am reușit să fac lucrurile astea în mare parte, de fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am învățat despre mine e că-s chiar curajoasă, iar asta cu riscurile… I dunno, man, nu trebuie să riști neapărat ca să ajungi undeva, trebuie doar să încerci cât mai multe și să iei toate opțiunile posibile în calcul.
Am mers mult pe un tipar de gândire greșit și anume, credeam că dacă plec din punctul A pot ajunge în punctul B, dacă trec prin X și Y. Am aflat că de fapt cunoscuta e doar A și până te oprești la un punct poți trece prin tot alfabetul. Poți doar să speri și să faci tot ce îți stă în puteri ca planul să meargă așa cum vrei, dar în realitate, șansele-s la egal cu imprevizibilul. Ăsta e un alt lucru pe care o să îl țin minte din anul ăsta, cu siguranță planurile pe care o să le fac pentru anul viitor o să aibă mai multe semne de întrebare. Asta înseamnă și mai puține așteptări, pentru că de ce să ai așteptări? De la oameni? De la planuri? There is no sense to that whatsoever.
Am avut așa multe de zis cu privire la lecții, viață și ani, încât mă simt nevoită să închei și să zic că am așa un feeling despre 2016. Nu bun, nu rău, dar cred că îmi rezervă ceva plimbări, nu știu de ce sau unde, dar cine știe… Și tot în încheiere vreau să strig încă o dată un mare mulțumesc, mă simt binecuvântată cu adevărat și-s extrem, extrem de recunoscătoare pentru viața pe care am avut-o și pe care o am, couldn’t ask for more.
La mulți ani!