Nu mai tin minte care a fost momentul in care m-am decis pe ce drum vreau sa merg in viata, dar stiu foarte bine de ce voiam si poate inca vreau sa merg pe drumul ala. Pentru satisfactie, pentru feeling si pentru ca nu e un drum usor, ci unul pe care doar oamenii cu un anume caracter pot merge.
Si de cand am luat decizia sa merg pe drumul ala incet-incet deciziile pe care le-am luat de-a lungul vremii au fost cu scopul ala in minte. Sa ajung la destinatia aia, sa fac lucrul ala… lucru care de fapt nici eu nu stiam ce e. Imi imaginez mult si bine calatoria, iar destinatia mai putin pentru ca lucrurile in viata sunt imprevizibile. Si tot timpul, tot timpul am fost cu un plan in minte si mereu mi-am dorit acelasi lucru. Luni de zile. Ani de zile, constant imi repet ca vreau asta. Fara sa stiu ce e asta. Si am incercat multe chestii, mi-am pus multe intrebari, am avut revelatii, mi-au placut unele lucruri, de altele m-am plictisit in timp, pe unele am ajuns efectiv sa le urasc, nu pot sa zic ca nu am depus niciun efort. Sigur, poate nu destul si de-asta inca am oarece speranta.
Insa am ajuns intr-un impas. Ca oricine care se zbate sa afle ceva sau sa ajunga undeva si nu reuseste. Ma simt ca un soarece care se chinuie sa treaca printr-o gaura prea mica si ramane intepenit. Si ma zbat de prea mult timp ca sa nu obosesc, am obosit. It’s just not happening for me. Nu o sa renunt niciodata, doar putin, acum si n-o sa stim decat noi… shht! Just let me take a small nap si o sa imi revin, o sa fie ok.
Ce vreau sa zic eu cu toate astea mai pe scurt e ca ne zbatem sa obtinem niste lucruri in viata (and God knows we do) si nu le obtinem. Si nu le obtinem o data. De doua ori. De trei ori. De 50 de ori nu le obtinem, desi le vrem atat de mult. Si sigur ca nu facem chiar tot ce ne sta in puteri, dar facem destul de mult si obosim. Ca suntem oameni si asta e, we need a fucking break. Si e ok sa te opresti, sa respiri si sa iti recalculezi ruta. E posibil sa descoperi lucruri bune cum ar fi ca trebuie sa faci o schimbare si sa o iei pe alt drum, sa continui pe cel care esti sau pur si simplu sa stai pe loc si sa urci in urmatorul tren fara sa te mai intrebi unde o sa ajungi.
Poti sa renunti la a mai gandi ca “trebuie” sa o iei pe un anumita ruta si “trebuie” sa faci anumite lucruri. Ar fi oare asa rau daca pur si simplu am inceta sa ne mai zbatem ca sa trecem prin gaura aia nenorocita si pur si simplu ne-am trai vietile asa cum sunt?