Poate greșim atunci când ne facem mental ierarhia lucrurilor importante, care trebuie neapărat făcute. Poate faptul că nu ne sunăm părinții cu săptămânile nu e un lucru de care să glumim, ci să ne îngrijorăm. Pentru că n-o sa fie printre noi pentru totdeauna cum nici noi nu o să fim printre copiii noști pentru totdeauna. Și poate o să ne doară și pe noi tăcerea lor așa cum și pe ei îi doare acum tăcerea noastră.
Poate greșim când ne punem prea multe întrebări și uităm să trăim în prezent. De atâtea ori am văzut și pe pielea mea și la alții cum cea mai mare problema suntem noi înșine. Noi ne împiedicăm de noi. Noi fugim de noi. Noi nu vorbim cu noi. A trăi în prezent nu înseamnă mereu a trăi pe marginea prăpastiei, ci a fi conștient de tot ce n-ai și tot ce ai. Să vezi ce multe ai și de fapt ca tot ce n-ai, nu ai cu un scop bine definit.
Poate greșim când căutăm fără suflare aventura și alți oameni care să ne facă să simțim… când cea mai mare aventură o trăim deja – viața în sine. De ce suntem mereu în căutări? De ce nu ne oprim? Nici măcar un moment. Din disperare să nu rămânem pe afară, din frică de necunoscut, fără să înțelegem că nu se întâmplă nimic. Absolut nimic dacă te oprești pentru un moment. Pentru o zi, doua, trei, o săptămână sau chiar o lună.
Poate greșim când punem banii mai presus decât iubirea… ceea ce facem tot timpul. Și-s așa furioasă când scriu treaba asta, că o văd din nou la mine și la tine și la noi toți. Iubirea de mamă, de tată, de frați și surori, de parteneri, de prieteni. E greu să nu fii prins în valul ăsta monetar care te lasă, la fel ca iubirea, orb. E greu să îți aduci aminte să săruți din suflet sau să îmbrățișezi minute în șir fără să pară ciudat sau o pierdere de timp. Să asculți respirația celuilalt. E greu, dar în același timp de neiertat să pui pe o treaptă inferioară cel mai de preț lucru pe care îl are omenirea. Iubirea. Empatia. Serios, unde crezi că am fi acum fără ea?
Iți zic eu. N-am fi deloc…
N-am fi văzut niciodată lumina zilei. N-am fi simțit niciodată fericirea primei jucării sau primului sărut. N-am fi simțit niciodată mirosul florilor din jur, al aerului de munte și nu ne-am fi lăsat niciodată purtați de valul mării, sa plutim așa, niște puncte mici pe harta asta mare. N-am fi putut fi liberi. N-am fi ascultat niciodată muzică sau văzut culori. N-am fi greșit, n-am fi regretat și n-am fi construit niciodată. Deci poate greșim când luăm totul așa în serios și uităm că viața nu e alcătuită din numere.